aic.info.ro

Arhitectura este un instrument pentru discriminare: bogat/sărac, puternic/slab, oraş/sat.

In piatra din care este facută arhitectura se capitalizează putere şi control peste generaţii. Mi-ar place să revăd statul într-un cort sau măcar într-o casa de lemn. Cât de greu a fost să împânzesti ţara cu instituţii: gări, şcoli, spitale, primării, biserici, din piatra şi să circumscrii arii întregi unor clădiri şi după nişte ziduri. Ce efort imperial, regal ,dictatorial sau comunitar. Ce deficit bugetar! Ce stat în piatră!

Ne apărăm între ziduri de piatră, ne expunem puţin mediului: ne ducem în weekend la munte, ne facem casă în suburbie, ne luam vacanţe în natura; facem ecoturism, mâncam de la supermarket bio, cel puţin pe vremea când duduia… economia era cineva.

La un moment dat am început sa ne facem parcuri, cam atunci cand am demolat şi ultimele incinte fortificate. Natura invadează oraşul, dar e instituţionalizată: e parc, gradină publică, gradină de iarnă şi botanică, e vegetaţie în aliniament, amenajată peisager. Natura ocupă chiar şi pieţele oraşelor într-un alt efort igienist.

Astăzi ne facem terase verzi, pereţi vegetali. Există specialişti în agrourbanism, agricultura hidroponica de faţadă şi vegitectură. Oare cât de mult pierde în prestanţă o institutie dacă este acoperită cu vegetatie, oare ne-am  pierde încrederea într-un guvern care se adună în aer ( nu la palat) la 5242m altitudine? ( http://www.hotnews.ro/stiri-international-6668973-video-guvernul-nepalez-tinut-sedinta-muntele-everest-pentru-atrage-atentia-asupa-incalzirii-globale.htm )

Dacă agricultura facea diferenţa fundamentală dintre oraş şi sat, atunci se pare că şi aceasta se estompeaza. Datele de la New York Sun Works spun ca exista îndejuns suprafaţă pe terasele imobilelor din New York încât să producă pentru cetaţenii acestui oras legumle necesare. Prin filantropie organizaţia menţionată au ecologizat o barjă pe care fac agricultura hidroponică fără emisii de carbon, fără consum de apă, fara deşeuri. ( http://nysunworks.org ).

MVRDV proiectează the PIGCITY în cercând să pună pe verticala producţia de porci a Olandei ( care depăşeşte de trei ori consumul olandezilor şi propabil chiar şi populaţia umană a acestei ţări) ( http://archilogy.com/pig-city-mvrdv/ ).

Azi ni se propune de la Columbia University ferma vertical ( http://nymag.com/news/features/30020/ ). Pe Facebook e musai să ai fermă virtuală în Farm Ville ( http://www.facebook.com/FarmVille ). Agricultura e noua socializare, de zeci de milioane.

Eu mă retrag la S.A.T. , adică Stare Alternativă de Trai.

Grindă injectată în placă în peisaj de vară

Îl deranja cumplit o grindă, iar citatul memorabil era însoțit de o gesticulație care nu poate fi descrisă. Dacă aveam o cameră video, cred că mă apucam de scurt-metraje.

Câteodată unii au poftă de absurd. Absurdul îți poate induce o anume stare. După D.Ex., adjectivul absurd se referă la ceva “care contrazice gândirea logică, care nesocotește legile naturii și ale societății, contrar bunului-simț; ilogic”.

În Matematică, există metoda reducerii (?) la absurd (o fi absurdul ceva mic la care se poate reduce ceva MARE?).

Păi, dacă Ada Milea ne îndeamnă Să injectăm slănina în găină, spre mulțumirea prietenului arhitect, de ce nu am injecta grinda în placă? Cam așa se vede în foto că s-a făcut proiectul.

Păi, mai avem grindă și placă? Și cum rămâne cu lățimea activă de placă? O fi suficient de absurd? Sau n-o fi? Ce să-i spui proiectantului?

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

Am fost la Borşa,  undeva în capăt de ţară. Am avut o senzaţie aproape de ceea ce îmi imaginez eu despre Rusia, sau despre cum am perceput eu Moldova noastră şi sovietica în 1995. Ca într-un  w-estern am ajuns pe “main street” . I se spune “bulevardul” deşi nu are decat ambiţiile acestuia. Pe boulevard am fost acostaţi “ să mergem cu ea”, de către ispita blonda a locului. Fuseserăm reperaţi încă din microbus cu semne şi zâmbete ştirbe. Diligenţa a oprit. Iar fac o analogie w – estern… nu puteam trece strada  că se circula ca în “v – estul salbatic”, iar procentul de jipan cu număr occidental pe  locuitor-migrator este foarte mare. 

 Pe drumul de întoarcere Certezele  si Bixadul din Oaş aveau semene de capitalizare mai asezată, suspectez după numărul de mercedesuri şi alte rafinamente auto. Borşa este o economie în formare, peste câtiva ani va fi de nerecunoscut. Va fi o Nova Borsa, puţin italienizata şi prosperă.

Până la Borşa am parcurs puţin din Maramureşul istoric, dar foarte actual; microbuzul este un personal ce opreşte la fiecare semn, este o maşină de facut bani, zece, dozeci de mii pâna în satul vecin, până la gara din Ocna Şugatag să trimită pachet la fecior în “Portocalia aceea”.

Sălajul îmi rămâne însa cel mai… natal… am dat să-l fotografiez , să-i găsesc o ironie chiar în poartă - Poarta Sălajului… dar dupa cum se vede mi(stic) s-a închis diafragma, aşa ca vă las cu frică să comentaţi asocierea dintre biserică şi macara, dintre benă şi cruce, dintre publicitate şi divinitate.

Deşi credeam că se lucrează la autostradă macaraua făcea doar reclamă la închirieri de utilaje… cu ajutorul înălţimii şi monumentului.

[Show as slideshow]

[View with PicLens]

12►

De ce nu strângem PET-urile?De ce asaltăm veşnic natura?De ce poluăm?

Nu sunt întrebări retorice, alţii se interesează profund şi psihologic despre relaţia noastra cu natura. Alţii crează discipline noi de studiu care reaşează individul intr-o cultură durabilă. Ecopsihologia este una dintre acestea. Dar ce spune ecopsihologia despre el, fraierul?

Ce banuiam -http://www.aic.info.ro/wp/archives/311 -, ca este o fiinţa paradoxală. Ei, fraierii răspund foarte bine la stimuli naturali: peisaje, spaţii verzi şi plantate cu emoţii profunde. Ei au chiar momente de melancolie când le arăti chiar şi un poster cu munte scaldat în apa lacului. Ii destresează, îi relaxează ca şi pe noi, o ieşire în spaţiul verde. Ei s-ar muta, ca şi noi, mai degrabă într-un cartier plantat decât într-un loc viran. Se pare că atavic le place cel mai mult într-un peisaj tip savana, padurea le dă fiori şi nesiguranţă. Asta spun evolutioniştii.

Deci, dacă le place aşa mult natura de ce nu ridică PET-ul din iarbă, apă, sol. Chiar dacă suferă inconştient şi melancolic când văd verde crud, verdele îi frustrează şi trebuie să îl civilizeze. Ei, fraierii construiesc din PET-uri grămezi întregi şi insule în Atlantic.

Fraierul neecologic este un individ periculos, el este aşezat pe locul III din zece într-un clasament ONU al ameniţărilor principale.  ( HIGH LEVEL THREAT PANEL )

Ei, fraierii sunt mici şi mulţi şi atacă simultan şi din toate părţile: „ Vin, tătarii!”

(nu cei din  Crimea)- mai ales in weekend pe malul Arieşului la gratare şi spălat maşina.

Ce se întâmplă de la Sălciua în jos  pe Arieş cu noi?   De ce atâta jeg, rapănie, slin şi scârnăvie, măzăcie, tină, im , neagra izină, lip, jip, mânjeală, mâzgală, goz si moşcoşeala, murdărlac şi smârdă? Apropos, alţii, adică străinii, au o ştiinţa a gozului – garbology.

Pe 27 martie ar fi trebuit să sting lumina, o oră, ca să arăt (de Ora Pământului) că îmi pasă de încălzirea globală.

Ca să arăt cui? Fraierilor care fac bani indiferent de ce se întâmplă cu clima sau cu planeta? Poate neuronul fraierului pricepe de ce am stins lumina? Poate pricepe că zeci (sau sute de mii) de locuințe stau goale, deci cu lumina stinsă, pentru că singurul stimul al neuronului respectiv sunt banii?

Crede cineva că chestia cu becul o dată pe an are un efect mai mare decât becul lui Pavlov asupra câinelui, e drept, cel puțin o dată pe zi? Poate că dacă Ora Pământului ar fi aplicată cel puțin o dată pe zi și cu ocazia ei s-ar da n-$, aș participa. Și numai din dorința de a afla dacă fraierul are cumva un număr de neuroni similar cu cel al câinelui.

Și apoi, cine îmi poate garanta că încălzirea globală nu duce la multiplicarea neuronilor?

Așa încât, considerînd că stimulul este prea slab pentru a avea efect, nu îmi mai pasă de încălzirea globală. Asta până când voi simți un stimul cât de mic. Pe ăsta, sincer, nu-l simt nici eu, deși medicul care mi-a scanat creierul prin RMN mi-a dat în scris și pe CD că am mai mult decât un neuron.

În nepăsare, parcă altfel vezi conflictul dintre India și Bangladesh, vechi de vreo 50 de ani, asupra unei insule. Conflictul a fost stins de încălzirea globală: marea a acoperit insula. Oare yachtul-locuință din video o fi trecînd peste insula cu pricina?

Știți deja răspunsul la întrebare: dar cui îi pasă?