Mâncăm bio, trăim tehno, suntem în UE

Flaminiu Talos — Mon, 19 Oct 2009 17:38:06 +0000

De fiecare dată când simt un fenomen global, mi se taie pofta de aderare, n-am reacţionat altfel nici cu arhitectura verde ( oricât de nobil ar fi demersul acesteia). Când văd urâţeniile care vor fi arhitectura de mâine simt că trebuie să ma repliez critic , deci de dragul argumentelor şi comentariilor. Am un déjà vu cu turnul din Babel.

Totul, dar totul se vrea verde, eco, eficient, zero…ca emisii de carbon. Dupa două , trei crize economice retarăim anii 60, cel puţin î n arhitectura.(http://www.essential-architecture.com/STYLE/STY-072.htm) Suntem iarăşi : ecologici, metabolici, bionici.

Casele trebuie să fie verzi, autonome, reciclate şi reciclabile. Mâncăm bio, trăim tehno, suntem în UE.

Natura întalneste oraşul ca să fixez publicitar timpul postării. Oraşul este responsabil cu marea poluare…el şi industria lui…el şi maşinile sale…el si cetaţenii lui. Oraşul trebuie să se schimbe. E prea înalt, e prea extins?! http://www.masdar.ae/en/home/index.aspx)

Deci să îl facem sub mari.

Ba nu, sub pamânt!

Să îl facem să umble.

Să îl suspendăm.

Să îl rotim după soare.

Să îl facem în deşert.

Să îl facem pe Marte.

Să nu mai facem oraşe.

Să ne mutăm la ţară!

Fascinaţia cu orasul ideal merge mai departe. E pătrat, e rotund, e o sfera, e piramidal, e un yacht gigantic, e un turn. Cel mai adesea e un turn. http://www.inhabitat.com/2008/01/02/the-building-of-tomorrow-that-works-like-a-tree. Ecologia are nevoie de o icoană verde, înalta, pe o bucată mică de pamânt, dar cât mai aproape de cer. Mâine, poimâine prima rachetă românească.

Baftă, baftă!

Dealul Minei

Flaminiu Talos — Thu, 30 Jul 2009 19:04:53 +0000

Baia Sprie

…tocmai am vizitat o practică de vară studenţească la Baia Sprie. Practica are profil peisager şi s-a dorit multidisciplinară cu arhitecţi, peisagişti-horticultori şi ingineri…de mina. Printre alte teme s-a studiat şi Dealul Minei -Mons Medius (Foto preluata de pe http://www.emaramures.ro/ ), brand local slab valorificat, peisaj antropic rezidual, patrimoniu industrial neprotejat, după ce tot aurul si argintul din el s-a procesat. Oricum un labirint în sine de urme, artefacte, mine, puţuri etc.

Dar cum sa brand-uieşti Baia Sprie cu Dealul Minei… Clujul are Cetăţuia, Brasovul Tâmpa, Atena Acropola (ha-ha) şi exemple ar mai fi.

In calitate de corectori invitaţi, turişti coborâţi din tren, dar cu păreri, le-am propus practicanţilor două moduri de abordarea a subiectului:

Aveam de a face iarăşi cu dialectica resursei si reziduului, resuscitată şi revizitata de arhitecţi si diverse arhitecturi. Noţiunea de reziduu pare a se deplia cel mai bine pe tematica abordată . Prin urmare, ce este residuul?

Este ceea ce ramâne (“când totul a fost uitat”). Să stabilim atunci o distanţa amiabila si indirecta, periferică la subiect şi să spunem deocamdată că în semiologia clinică reziduul este un semnal indicator de anomalii funcţionale şi comportamentale, reziduul este un element sau caracter al cuiva sau ceva care permite distingerea şi recunoaşterea acestuia.

Reziduul ia forma unui semnal purtător de semene şi simptome. Rezultat al unui test de coerenta între observaţii şi modele, reziduul îsi găseşte funcţionalitatea în câmpul ştiinţelor exacte prin calitatea de a fi imaterial, idestructibil si imperdabil.

Evitând impostura intelectuala pe cât posibil vom vorbi despre economia reziduului care face schimbul şi potenţeaza competenţa duala a resursei care este atât mijloc cât şi sursa. Reziduul este un expedient care ramâne in trecutul resursei. El nu face decât sa amâne potenţialul acesteia, ca un calcul economic, ca o previziune, ca o capitalizare.

Ce ar mai putea oferi atunci Dealul Minei când resursele sale au fost extrase secole de randul, lasand doar sterilul, reziduul? Ce ar fi de resuscitat?

Acropola este centrală. Dar cum să locuiesti in jurul unui munte?

Trebuie făcut din munte un concept urban. Un munte este o gradina verticala pentru urbanist, un miracol medieval de proiectat pentru Satu Mare (tocmai i s-a proiectat o groapa -sic!), un obstacol pentru inginerul de trafic.

Dar în Dealul Minei se intra cu camionul, este poros, locuibil chiar la interior ca într-o povestire de Jules Verne.

Orice oraş trebuie sa aibă un munte. Micul geniu al locului are un loc-donjon unde se retrage.

Geniul Clujului s-a mutat de pe Cetăţuie în Floresti.

La fel cum movilele deveneau repere temporale, memoriale, aşa si muntele din preajma devine loc ce contine analitic memoria şi conştiinţa acestuia. Aici las spaţiu pentru o postare viitoare despre munţi şi tezaure. Trebuie că există şi câmpii bogate precum şi orase fără munţi. Olanda fără munţi şi-i construieşte, Japonia simuleaza muntele Fuji în fiecare gradină.

Confuza concluzie

Ca oraşan ai imperioasa nevoie de un loc cu vizibilitate deplină, mai aproape de cer, unde marile întalniri sunt garantate şi pline de sens.

aic.info.ro » ars longa

Mâncăm bio, trăim tehno, suntem în UE

Dealul Minei