Pe 27 martie ar fi trebuit să sting lumina, o oră, ca să arăt (de Ora Pământului) că îmi pasă de încălzirea globală.

Ca să arăt cui? Fraierilor care fac bani indiferent de ce se întâmplă cu clima sau cu planeta? Poate neuronul fraierului pricepe de ce am stins lumina? Poate pricepe că zeci (sau sute de mii) de locuințe stau goale, deci cu lumina stinsă, pentru că singurul stimul al neuronului respectiv sunt banii?

Crede cineva că chestia cu becul o dată pe an are un efect mai mare decât becul lui Pavlov asupra câinelui, e drept, cel puțin o dată pe zi? Poate că dacă Ora Pământului ar fi aplicată cel puțin o dată pe zi și cu ocazia ei s-ar da n-$, aș participa. Și numai din dorința de a afla dacă fraierul are cumva un număr de neuroni similar cu cel al câinelui.

Și apoi, cine îmi poate garanta că încălzirea globală nu duce la multiplicarea neuronilor?

Așa încât, considerînd că stimulul este prea slab pentru a avea efect, nu îmi mai pasă de încălzirea globală. Asta până când voi simți un stimul cât de mic. Pe ăsta, sincer, nu-l simt nici eu, deși medicul care mi-a scanat creierul prin RMN mi-a dat în scris și pe CD că am mai mult decât un neuron.

În nepăsare, parcă altfel vezi conflictul dintre India și Bangladesh, vechi de vreo 50 de ani, asupra unei insule. Conflictul a fost stins de încălzirea globală: marea a acoperit insula. Oare yachtul-locuință din video o fi trecînd peste insula cu pricina?

Știți deja răspunsul la întrebare: dar cui îi pasă?