Cutremurul din Haiti era previzibil. Cel din 1842 a fost atât de devastator, încât capitala a fost mutată de la Cap Haitien la Port-au-Prince, un fel de a sări din lac în puț: insula (împărțită cu Republica Dominicană) și zona maritimă adiacentă este atât de brăzdată de falii tectonice încât nu prea mai contează unde este capitala. Cutremurele se produc acolo la mică adâncime, rar dar cu intensități neadptate unor țări „în curs de dezvoltare” — un eufemism pentru dezvoltare „la Sfântu’ Așteaptă”.

Deși nu prea suntem adepții domurilor, se pare că structural asta ar fi cea mai bună soluție pentru haitieni, în ceea ce privește asigurarea unui adăpost.

Dar nu construcțiile prăbușite (din care s-a recuperat deja oțelul care va fi folosit ca armătură în timpul „reconstrucției”) sau cele care nu se simt deloc bine chiar la replici mici sunt marea problemă. Problema este cea a utilităților.

Cu o populație cu creștere demografică scăpată de sub orice control și atât de săracă încât donația de 2 euro este echivalentul PIB-ului pe locuitor pe an și zi, bolile și malnutriția vor continua ce cutremurul doar a început.

Subdezvoltarea tradusă prin lipsa resurselor este dezastrul! Pentru noi, lipsa energiei ar duce la ceva de genul imaginii de mai jos. Iar atunci, cine stă mai bine?

Cutremurul? Cireașa de pe tort…