De fiecare dată când simt un fenomen global, mi se taie pofta de aderare, n-am reacţionat altfel nici cu arhitectura verde ( oricât de nobil ar fi demersul acesteia). Când văd urâţeniile care vor fi arhitectura de mâine simt că trebuie să ma repliez critic , deci de dragul argumentelor şi comentariilor. Am un déjà vu cu turnul din Babel.

Totul, dar totul se vrea verde, eco, eficient, zero…ca emisii de carbon. Dupa două , trei crize economice retarăim anii 60, cel puţin î n arhitectura.(http://www.essential-architecture.com/STYLE/STY-072.htm) Suntem iarăşi : ecologici, metabolici, bionici.

Casele trebuie să fie verzi, autonome, reciclate şi reciclabile. Mâncăm bio, trăim tehno, suntem în UE.

Natura întalneste oraşul ca să fixez publicitar timpul postării. Oraşul este responsabil cu marea poluare…el şi industria lui…el şi maşinile sale…el si cetaţenii lui. Oraşul trebuie să se schimbe. E prea înalt, e prea extins?! http://www.masdar.ae/en/home/index.aspx)

Deci să îl facem sub mari.                                                                                          

Ba nu, sub pamânt!

Să îl facem să umble.

Să îl suspendăm.

Să îl rotim după soare.

Să îl facem în deşert.

Să îl facem pe Marte.

Să nu mai facem oraşe.

Să ne mutăm la ţară!

Fascinaţia cu orasul ideal merge mai departe. E pătrat, e rotund, e o sfera, e piramidal, e un yacht gigantic, e un turn. Cel mai adesea e un turn. http://www.inhabitat.com/2008/01/02/the-building-of-tomorrow-that-works-like-a-tree. Ecologia are nevoie de o icoană verde, înalta, pe o bucată mică de pamânt, dar cât mai aproape de cer. Mâine, poimâine prima rachetă românească.

Baftă, baftă!