Cine ar fi exact, științific, ameliorabil, acest fraier? Și de ce poartă o denumire atât de …largă? De ce nu e indentificabil rapid? De ce mă trezesc cu el doar la predarea proiectului? Ce ar fi el pentru inginer sau arhitect? O cauză socială, o criză de depășit, o boală…?

Dacă ar fi boală ar trebui să o denumim după primul caz cunoscut, studiat, tratat sau după cel ce a descoperit boala (http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_eponymous_diseases ) …dar cine ar vrea să își împrumute numele unui fraier? Dar dacă e bolnav, să-l tratăm! Pare că arhitecturii îi revine rolul.

Schismate de curând, arhitectura și ingineria construcțiilor caută soluții. Arhitecturii, de la marea despărțire, îi ramâne mai mult din zestrea implicării sociale prin mijloace antropologice și, după A.D. 1900, psihologice.

Da, suspectez că fraierul are o …mare nevoie… psihică! (vezi sau nu dunele…cutele http://www.aic.info.ro/wp/?p=213 ) Deocamdată nu pot decât și eu să îl încadreaz într-o familie mai largă: homo psychologicus. Un tip născut la oras.

Deja stabilim un punct de plecare în a arăta, și nu am fi primii, spre bolile orasului. În oglinda modernitatii acest om psihologic provine din tipul burghez, dinamic, pragmatic, rațional, cu timp puțin, bani destui și gust pentru monumentalitate. Om al metropolei, el suferă de un singur lucru: lipsa unei direcții certe, ceea ce arhitectul Otto Wagner în plin prag psihanalitic, la 1900 o numea: “o dureroasă incertitudine”.

Acest burghez trebuia să se nască în primul rând într-o calatorie, interioară, “printr-o revoltă senină în numele vieții instinctuale”. Se caută un punct, o axă, un suport care să îi ofere omului modern o direcție clară de mișcare. Arhitectul răspunde rapid și prompt acestei misiuni: fațade plane accentuînd direcția și profunzimea străzii, și nu spațiile frontale aduse de decorurile sculpturale abundente; la interior balustradele, covoarele, pardoselile sunt orientate odată cu direcția principală de deplasare pentru a salva locuitorul de “ dureroasa incertitudine”. E clar, arhitectul se implică, astfel până în 1960: apare psihologia arhitecturală și psihologia mediului. Arhitectura influențează, subiecții sunt catalogați că ar avea următoarele tendințe:

Pastoralism – tendința de fi în opoziție la construirea terenurilor, preferînd spațiile deschise, autonomia și autosuficiența, sunt acceptate forțele naturale ca determinanți majori;

Urbanism – tendința de a aprecia traiul cu o densitate mare de locuire, aprecierea stimulilor variați de natură interpersonală si culturală pe care îi are orașul;

Adaptarea la medii – tendința de a altera mediul pentru a integra nevoile și dorințele, se opun controlului dezvoltării, preferința pentru medii și obiecte rafinate;

Căutarea de stimuli - tendința de a fi preocupat de călătorie sau explorare , se bucură de senzații fizice intense și complexe, interese de largă anvergură;

Încrederea în medii- tendința de a simți siguranță față de medii, competența dezvoltată în a se orienta, lipsa fricii în locuri necunoscute sau în singuratate;

Anticarism – tendința de a aprecia locurile și obiectele istorice, este preferat tradiționalismul, sunt colectate ca posesiuni obiecte de această factură, apreciază în general lucruri din trecut;

Nevoia de intimitate – tendința de izolare, neaprecierea vecinilor, evitarea distracțiilor, nevoia de solitudine;

Orientarea mașinistă – tendința de a aprecia procesele mecanice și tehnologice, este preferat artizanatul și lucrul cu forțele (fizice) proprii, interes pentru modul de alcătuire și functionare al obiectelor.

Acest bagaj noțional-științific sperăm să ajute explorării, identificării imediate a fraierului. Mai avem totuși încă o suspiciune.

Dacă e o noua specie ar trebui denumită dupa mediul în care trăiește, după familia din care face parte, după naturalistul care a descoperit-o. Îmi permit o paranteză… campania Academiei Catavencu de identificarea a speciilor în atlasul de mitocănie urbană, facută cu eruditie teleenciclopedică, a provocat spirite până la dreapta prezidențială, care m-a facut nepatriot …dar acesta nu este un blog politic, ci științific, ha-ha.

Nils Linnaeus, era botanist amator și grădinar pasionat, un preot luteran care-și concepuse chiar și numele de familie. De la el avem chiar și după Darwin metoda de taxonomie a speciilor, inclusiv homo sapiens. Acest “arhitect al informației biologice” împarte pe clase, apoi pe regnuri, apoi ordine, apoi pe genuri, apoi pe specii. Dar pastrează o coloană specială, o clasa specială: Paradoxa. În ea “include un grup inexplicabil de făpturi himerice sau pur și simplu năucitoare, precum inorogul, pasărea phoenix, dragonul, satirul și un anumit mormoloc uriaș” (acum cunoscut ca Pseudis paradoxa) în a sa Systema naturae.

Credem că para…doxa este o clasă adecvată fraierului descris în postările anterioare.

Am aprofundat îndeajuns. Dar dacă l-am chema după nume ar deveni mai evident. De aceea vă recomand: http://www.romlit.ro/nume_de_animale. Închei și eu sau redeschid ca și Rodica Zafiu : Evident, subiectul merita o tratare mult mai amanuntita si mai serioasa…!