Doar despre fraieri (III)
Este foarte ciudat cum una dintre caracteristicile fraierului este lăcomia. Raționalitatea umană are multe trăsături non-darwiniste, dar în cazul unor indivizi, unele dintre ele sunt exacerbate, rău de tot.
Romanii au încercat să se globalizeze, Imperiul Britanic a fost uriaș, iar nemții nu s-au mulțumit cu o porție mare din „dușmanul” sovietic. Capitalismul vorbește de guerilla marketing, mita la ei nu se numește brutal șpagă ci o formă elegantă de wellfare. Companiile trebuie să crească, să aducă profituri din ce în ce mai mari. Atât de mari încât nu se mai poate găsi o explicație rațională a sumelor cumulate. Cu entuziasmul demn de colonizarea Siberiei, sume fabuloase au fost aruncate înapoi pe piață, pentru a se întoarce înmulțite din nou. Ca în jocurile piramidale, interzise cu însuflețire pentru evidenta lor slăbiciune.
Fraierii nu pot raționa până la înțelegerea că tot ce însemnă resursă materială de dezvoltare provine din jocul piramidal inversat, anume jocul contra naturii. Unii toreticieni au clamat chiar materialismul ca fiind dialectic și istoric. Pentru demo, l-au pus la baza comunismului. Au dat astfel nonsesului cel puțin un sens. Convinși de sensul pe care l-au dat, l-au pus și pe scrisori.
Așa se face că ajungem să stăm să ne uităm la locuințe goale, pentru că nu este „putere de cumpărare”. Să punem biruri pe ce mai funcționează încă pentru a prelungi agonia colectivă: ajutoare sociale de orice fel care nu pot acoperi necesități decente. Cei care nu au „putere de cumpărare” sunt vinovați pentru că nu produc, sau nu sunt destul de productivi. Contabilul (numit elegant și economist, mai ales de când li se dă premiul Nobel ) îți poate explica, mai bine decât Cioran, „Despre neajunsul de a te fi născut”.
Ideal ar fi așa: fraierul să poată fi cumva programat în așa fel încât atunci când a acumulat atâta bogăție materială încât să ajungă la limita raționalului, să poată fi trecut pe lăcomie imaterială. Decuplarea fraierului de material ne-ar scuti de crize aiurea, în cursul cărora să plătim cu toții cea ce el nu mai poate plăti.
Nasol nu este faptul de a plăti, în sine, ci faptul că nu rămânem cu nimic material în urma plății. Programele de tip prima casă ar trebui să constea în împroprietărirea celor fără case cu proprietățile neplătite ale fraierilor. O singură dată dacă s-ar face chestia asta, nici un fraier nu va mai specula în imobiliare. Eu n-am cameră de hotel, așa încât propun programul „Prima cameră de hotel” și mă și înscriu pentru una în Dubai, în Burj Khalifa. Se mai înscrie cineva?
Subzistențe (III)
Cine a înțeles ce trebuia din celelalte Subzistențe n-ar mai avea nevoie de completări. Cine nu a înțeles, eh, asta e … au dat Sărbătorile peste noi!
Pe de altă parte, marea adunare a fraierilor la Copenhaga nu a dat rezultate clare, așa încât nu ne rămâne decât să vă urăm
Sărbători Fericite și La mulți ani!
Subzistențe (II)
În continuare, ne asumăm ca alegere semisubzistența energetică și luăm ca ipoteză de lucru casa familială. Conceptele pot fi extinse asupra unui mic grup de case învecinate, a căror locatari pot ajunge la o înțelegere durabilă, dar și asupra unor facilitități de producție sau servicii de mici dimensiuni.
Producția energetică locală este foarte asemănătoare hidroelectricității: dacă sunt resurse de apă e OK, dacă nu:
- facem apel la alte surse (dacă există) sau
- stingem lumina.
Ceea ce este aproape de neconceput pentru producția la scară industrială, este oarecum la îndemână în cazul nostru: acumularea.
Chiar dacă sunt destul de primitive acum, acumulatoarele vor evolua tehnologic. Este de presupus că puterea acumulată va crește semnificativ pentru același volum ocupat. În consecință, este momentul ca arhitecții să înceapă să prevadă o încăpere mică, tehnică, destinată acumulatorilor. Aceasta ar trebui să conțină și tabloul de conexiune la rețeaua electrică, încăperea devenind punctul de plecare a tuturor cablurilor, cel puțin electrice. Suprafața ar trebui să fie destul de mare pentru a depozita și un invertor, sau un alt aparat care să convertească curentul continuu la curent alternativ și să-l aducă la tensiunea de lucru a aparaturii din interior (220V obișnuit la noi).
Acumulatorii vor trebui să adune curentul electric produs din surse eoliene, solare, etc.
Începem cu morile de vânt. Patria noastră nu este în general, bogată în resurse eoliene. În afara unor suprafețe răzlețe, viteza vântului impune utilizarea unor dispozitive de putere mică dar simple. Pentru a estima vitezele vântului din zonele dvs., căutați „harta eoliana” pe Google. Detaliile alcătuirii hărților sunt importante, cel puțin sub aspectul înălțimii de măsurare: la sol sau, să zicem, la 80m. Așa cum spuneam, așteptați-vă la valori scăzute.
Valorile scăzute înseamnă generatoare de putere mică, pe cât posibil cu ax vertical. Important este fiecare kW generat, chiar în fracțiuni. Această putere electrică este stocată de acumulatori. Deci, urmăriți investiția minimă, măsurați rezultatele efective și acționați în consecință. Dar investiția minimă trebuie să o faceți, mai ales că este mai mică decât alte investiții neînsemnate, dar are și un rol ciudat: vă dă măsura a cât de ușor se consumă și cât de greu se produce.
Curaj! Nu aveți nicio justificare pentru lipsa lui. Specialiștii: corectați dacă mai sus am scris prostii și/sau aveți completări.
Punem botul?
… sau dacă cei 471 nu scapă, noi cu ce rămânem?
Faptul că statul de plată al Parlamentului devine mai mic, nu înseamnă că nouă, cetăţenilor ne rămâne mai mult. Cheltuielile publice şi mai puţin publice pot chiar să depăşească cele actuale. Evident, dacă se poate, se va depăşi.
Nu este greu de imaginat acest scenariu, când aşteptăm de cinci ani cei 42 de km de autostradă, care au costat mai mult de un sfert din bugetul alocat pentru 453km. Cunoaştem şi alte exemple.
Iată unul, limitîndu-ne la domeniul construcţiilor: ştim de o investiţie a cărei structură de rezistenţă a epuizat bugetul total. Structură din beton armat cu un cost de 1700 euro/mp!
„Oficialii” vor găsi explicaţii – este construită parțial în subteran, condiţii grele de execuţie, şamd. Mai important este faptul că s-a prevăzut construcţia în subteran pentru a păstra o grădină în folosul publicului, grădină a cărei refacere nu mai are finanţare căci banii s-au băgat în pământ. Sau altundeva, dar in orice caz nu mai sunt.
Aşa că publicul rămâne cu 300, cu grădina distrusă şi cu munţii de gunoi – alt exemplu pentru batjocorirea domeniilor pubice de către cei „autoritari”.
Subzistențe (I)
Existența este condiționată de subzistență. Nu poți exista dacă nu dispui de resurse, precum apa, aerul și (…scuze…) hrana. Calitatea existenței este dată de diversitatea și calitatea resurselor. Pentru diversitate, trebuie adăugate energia, asistența medicală și serviciile de orice fel.
Unitatea de măsură comună tuturor resurselor este moneda, sau mai ușor de înțeles, banii. Subzistența se poate măsura deci în bani, și drept urmare poate fi manipulată. Manipularea subzistenței cade în principal în competența guvernelor, dar mai există și alți factori, cum ar fi băncile, asigurătorii și existenții de afaceri. După părerea noastră, nu este corectă asocierea cuvântului om cu afacerea, dat fiind aspectul darwinist al evoluției, care ar presupune existența a-priori a unui strămoș, o maimuță de afaceri. Descoperirile arheologice de până acum nu au identificat așa ceva.
Guvernele colaborează atât cu băncile cât și cu existenții de afaceri. În democrație, oamenilor li se prezintă oferte de îmbunătățire a subzistenței de către grupuri de existenți de afaceri care ies în față sub forma unor așa numite partide politice. Fiecare om alege o variantă, astfel încât rezultă o direcție majoritară de manipulare a subzistenței pe un anumit teritoriu (numit în general țară), după anumite reguli.
Sistemul de mai sus este destul de gingaș și o poate lua razna ușor. Astfel, dacă sunt eliminați existenții de afaceri și băncile Citeşte restul acestui articol »



